Dronă văzută la aproximativ cinci kilometri de turnul de control al Aeroportului Mihail Kogălniceanu. A fost sesizat Parchetul Militar

Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu“. FOTO Cătălin SCHIPOR

O dronă a fost văzută la aproximativ cinci kilometri de turnul de control al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, iar în acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.

Forțele Aeriene Române au transmis o informare în legătură cu acest subiect.

“Miercuri, 17 aprilie, în intervalul 20.54 – 21.51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a raportat prezența în aer, într-o zonă aflată la aproximativ 4 -5 km N-NV de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici și la înălțimi reduse.

Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situație. Situația produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic.
Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, la nivelul unității militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de șeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porțiunile de spațiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricționate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.

Nerespectarea acestor reguli constituie contravenție, conform art. 11, lit. g), sancționată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei așa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din același act normativ menționat” – Forțele Aeriene Române.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*