Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au depistat în flagrant delict trei persoane, în timp ce ar fi transportat droguri de mare risc.
La data de 11 septembrie, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au prins în flagrant delict trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au prins în flagrant delict trei persoane, în timp ce ar fi transportat, în plafonul vehiculului, 47 de grame de cocaină, pe autostrada A2. Totodată, la controlul vehiculului în cauză, polițiștii au găsit o cantitate foarte mică de marijuana.
Din cercetări a reieșit că drogurile ar fi provenit din Germania în vederea vânzării către consumatori.
În urma audierilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Cernavodă. Acesta a fost prezentat instanței de judecată care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, Brigăzii de Poliție Autostrăzi, Gărzii de Coastă (un echipaj canin) și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța.
Be the first to comment