La Primăriei Cumpăna a avut loc, vineri, festivitatea de înmânare a cheilor pentru două locuințe de tip ANL, libere ca urmare a predării acestora de către titularii anteriori: un apartament cu două camere și o garsonieră.
Repartiția s-a efectuat în baza unei hotărâri a Consiliului Local din data de 25 iunie, privind aprobarea listei referitoare la ordinea de prioritate în soluționarea cererilor pentru locuințelor construite de ANL în regim de închiriere. Această listă a fost întocmită ca urmare a verificării îndeplinirii criteriilor de repartizare a locuințelor de tip ANL prevăzute de Legea nr/ 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.
Astfel, apartamentul cu două camere a fost repartizat unei familii cu doi copii, în timp ce în garsonieră se va muta o tânără, necăsătorită.
Evenimentul a adus multă bucurie celor cărora le-au fost repartizate aceste locuințe, primarul comunei Cumpăna, urându-le multă sănătate și noroc. Acestora le-au fost oferite câte o revistă „Comuna mea Cumpăna„ și o icoană.
Având în vedere repartizările celor două locuințe, lista privind ordinea de prioritate în soluționarea cererilor de repartizare a locuințelor tip ANL pentru tineri destinate închirierii va fi actualizată în ședința Consiliului Local Cumpăna din luna septembrie 2020.
Be the first to comment