Două accidente pe Autostrada A4, spre Ovidiu

Accident rutier între un autoturism și un camion, pe A4, ieșire spre localitatea Ovidiu. FOTO: ISU Constanța

Două accidente rutiere au avut loc în după-amiaza zilei de luni, 21 noiembrie, pe Autostrada A4, km 6, pe sensul de mers spre Ovidiu.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, primul accident s-a produs prin coliziunea față-spate, la kilometrul 8, în zona localității Poiana, între un autoturism și un autotren, în urma căruia o persoană a fost rănită. Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost transportată la spital.

Ulterior, câteva minute mai târziu, a avut loc și cel de-al doilea incident, o tamponare în lanț între trei autovehicule, ca urmare a aglomerării din zona primului accident și bineînțeles, a neatenției.

În zonă s-a circula dirijat de către poliția rutieră, dar în scurt timp traficul rutier a fost reluat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*