Dosar penal întocmit de polițiști după ce au găsit 35 de persoane într-un restaurant din Constanța

Acțiune a polițiștilor privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19
Acțiune a polițiștilor privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19

Polițiștii constănțeni au întocmit un dosar de cercetare penală după ce au descoperit 35 de persoane în interiorul unui local din Constanța, iar administratorul acestuia a prezentat fișe fictive prin care acestea erau prezentate drept clienți ai hotelului din aceeași locație.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, polițiști din cadrul Secției 1, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu efectuând acțiuni punctuale pe linia respectării prevederilor legale pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, au controlat, miercuri seară, în jurul orei 19.30, o societate comercială de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța.

„Astfel, în interiorul localului se aflau aproximativ 35 de persoane, pentru care administratorul societății comerciale a declarat că sunt clienții hotelului din aceeași locație. În urma verificărilor, a existat suspiciunea că fișele ar fi fost fictive, fiind susceptibile de a fi întocmite în fals”, au precizat sursele citate.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă în municipiul Constanța după ce rata de incidență a cazurilor de coronavirus a depășit pragul de trei la mia de locuitori. Excepție fac restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, a căror activitate se poate desfășura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*