Donație de cărți din partea Clubul Elevilor Liberali pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Constanța
Clubul Elevilor Liberali Constanța, împreuna cu Tineretul Național Liberal – Filiala Constanța și cu sprijinul PNL Constanța a oferit, în data de 18 decembrie, copiilor de la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului un cadou înainte de sărbătorile de iarnă.
„Cadourile conțineau hăinuțe pentru cei mici și n-am ezitat să ne alăturăm campaniei organizate de TNL Brașov <<Citește și Dăruiește>>”, spune Theodor-Andrei Mitea, coordonatorul Organizației CEL Constanța.
Au fost donate astfel aproximativ 130 de cărți pentru a completa biblioteca din incinta centrului.
Donație de cărți din partea Clubul Elevilor Liberali pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Constanța
Donație de cărți din partea Clubul Elevilor Liberali pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Orașul Ovidiu a primit cu bucurie, în cursul zilei de vineri, 14 octombrie, vizita lui Ciro Pace. Tânărul, în vârstă de 37 ani, locuitor al orașului itaian Sulmona, locul nașterii poetului Ovidius, a plecat cu […]
“Incident” neplăcut la ultima ședință de consiliu local. Deputatul liberal Mihai Tararache a încercat să ia cuvântul de trei ori și să-i propună primarului interimar o soluție pentru cartierul Henri Coandă, dar a fost refuzat […]
Două avioane rusești Su-27 au efectuat o „interceptare nesigură și neprofesionistă” cu o aeronavă MQ-9 fără pilot pentru informații, supraveghere și recunoaștere a forțelor aeriene americane care opera astăzi în spațiul aerian internațional deasupra Mării […]
Be the first to comment