Doi elevi, de la două unități de învățământ din județul Constanța, au fost testați pozitiv cu COVID-19 în cadrul procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă.
Astfel, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța, în două unități de învățământ s-au înregistrat teste cu rezultat pozitiv: un test la Liceul Cobadin și un test la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța.
Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează:
- În prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;
- Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spații, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;
- Persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.
Be the first to comment