Pus la conducerea Direcției Generale a Poliției Locale Constanța de la începutul anului, comisarul șef Tudorel Dogaru a scos untul din cei câțiva polițiști locali din subordine. Cu directive bine stabilite, polițiștii locali au început să aplice legea, fiind vizate atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
În prima lună a acestui an, pe raza municipiului Constanța polițiștii locali au aplicat 3.195 de amenzi la capitolul Siguranță Rutieră / Ordine Publică, ceea ce înseamnă o creștere cu peste 400 de procente față de aceiași perioadă a anului 2017 când s-au dat doar 631 amenzi. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 391.502,5 lei.
Creșterea a avut loc în condițiile în care atribuțiile polițiștilor locali au fost limitate din septembrie 2017 când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Poliția Locală nu mai are voie să dea amenzi șoferilor în trafic, ci doar Poliția Rutieră având dreptul să aplice asemenea sancțiuni, ei fiind singurii cu competență în aplicarea Codului Rutier.
Biroul Urmărire și Executare Măsuri în Domeniul Construcțiilor – Serviciul Control Protecția Mediului / Serviciul Inspecție Activitate Comercială a avut și el de lucru. Au fost aplicate 269 de sancțiuni în valoare de 268.000 lei în primele 31 de zile ale acestui an, spre deosebire de 33 aplicate în 2017 în aceiași perioadă, ceea ce înseamnă o „explozie“ de peste 620%. Multe dintre ele au fost aplicate la capitolul construcții ilegale de pe raza municipiului.
Be the first to comment