Ca urmare a unei avarii survenite joi, 7 aprilie, pe conducta de alimentare cu apă de pe bulevardul Brătianu, în zona liceului Ovidius din municipiul Constanţa, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile din Stația de Pompare Palas în intervalul 17.00 – 19.00.
Sunt afectați de reducerea presiunii consumatorii din zonele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria municipiului Constanța organizează sâmbătă, 12 martie, o acțiune publică de solidaritate cu Ucraina, în cadrul unei ample inițiative de sprijin care are loc, în ziua respectivă, în marile orașe din Europa. Până în momentul […]
Vestind sosirea primăverii, voluntarii Asociaţiei ,,Suflete deschise”, au adus un oferit daruri celor 35 de bunicuţe, care vieţuiesc în Centrul de Îngrijiri și Asistență Poarta Albă, care aparţine de D.G.A.S.P.C. Constanţa. Voluntarii au luat locul […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 […]
Be the first to comment