Tarifarea locurilor de parcare din municipiul Constanța se va realiza din 18 iunie, a anunțat Primăria Constanța, care precizează că în prima etapă, până la o nouă comunicare, plata parcării se va putea realiza numai pentru Zona 0.
De asemenea, noua versiune a aplicației de plată a parcării „Constanța Parking va fi disponibilă începând de vineri, 18 iunie. Aplicația va permite efectuarea plății parcărilor de scurtă durată prin SMS și card bancar, pentru parcările aflate în zona 0, zona 1 și zona 2 ale orașului. Aplicația „Constanța Parking” poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore.
„Noua versiune a aplicației propune o interfață eficientă și ușor de utilizat pentru a plăti timpul de parcare. Prin trimiterea unui SMS generat de aplicație sau folosind cardul bancar pentru plata parcării prin aplicație, evitați manipularea bancnotelor și pierderea de timp cauzată de metodele clasice de plată prin numerar. De asemenea, pentru a evita situația neplăcută de a fi sancționat, în cazul depășirii accidentale a timpului de parcare, veți fi notificat înainte de expirarea timpului de parcare. Notificarea poate fi setată din aplicație de fiecare utilizator între 5 și 25 minute”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
Plata parcării în municipiul Constanța este reglementată conform HCL nr. 123/2021. Conform acestei hotărâri, primele 30 de minute sunt gratuite. Următoarele 30 de minute din prima oră de parcare se tarifează la jumătate din prețul zonei. După utilizarea oricărui tarif evidențiat, plata se va efectua doar la tariful întreg.
Taxarea prin SMS se va face la numărul 7475 valabil momentan în rețelele Vodafone și Orange, cu precizarea că codurile SMS nu sunt încă disponibile pentru rețelele Digi și Telekom.
În funcție de zona în care se face parcarea și de intervalul dorit, conținutul SMS-ului va fi diferit.
Tarifele pentru plata parcării se vor achita în zonele în care sunt amplasate panouri informative.
Ca metode alternative de plată, cetățenii vor putea efectua plata parcării online cu card bancar pe site-ul https://payment.uppark.io/payment/ și cu numerar prin tichete răzuibile. În curând, vor fi achiziționate parcometre stradale. Tichetele răzuibile vor fi comercializate, începând de vineri, 18 iunie, în următoarele locații:
- sediul SC Confort Urban SRL – strada Vârful cu Dor, nr. 10, luni-vineri, între orele: 07.30 – 15.30;
- parcul de ridicări auto- strada Caraiman, nr. 1, luni-duminică, între orele: 00.00 – 24.00;
- parcarea supraetajată din zona Spitalului Județean Constanța- strada Nicolae Iorga, luni-duminică, între orele 00.00 – 24.00;
- punctele de vânzare CT BUS.
Instituțiile publice și de interes public, precum și persoanele juridice și persoanele fizice autorizate care își desfășoară activitatea comercială sau profesională în zonele 0, 1 și 2, pot solicita eliberarea unui abonament de parcare. Solicitările se trimit pe adresa de e-mail: secretariat@conforturban-ct.ro. Detalii referitoare la modalitățile de plată a parcării sunt disponibile pe site-ul SC Confort Urban SRL, accesând următorul link: https://conforturban-ct.ro/DOCUMENTE/PARCARI/Modalitati%20de%20plata%20parcari.pdf.
Eu unul stau si ma intreb cum gasesc oamenii astia datele de incepere. 18 iunie nu-i nici inceput de an, nici de luna, nici macar de saptamana. asa, in mijlocul drumului, exact cum isi incep proiectele, nici de la un capat, nici de la celalalt si nici nu o iau in vreo directie logica, char daca ar incepe de pe la mijloc. Ca nici macar nu termina ce-au inceput, n-are rost sa mai spun.
Pai si eu daca vreau sa parchez cum fac,ca sunt la DIGI ?!!? Cum isi permite primaria practic sa-mi interzica sa parchez in oras ?!!? Cum este posibil asa ceva ? Chiar nu este nimeni in masura sa faca ceva in privvinta asta, astea sunt niste masuri disperate de ,,a face ceva” de un ,,nebun” ca altfel nu ai cum sa-i spui….
Haha. Tocmai ce am cumparat o masina hybrid, dar totusi voi plati parcare. Deci nu mai bine cumparam un “cazan” de 1000 euro care polueaza ca naiba si de restul banilor faceam altceva ?…
Foarte adevarat toti bani care îi castigi din benzina îi dai la parcare
Deci, am votat un primar PNL,dar oraul ne este condus cuinalta maiestrie de altcineva!!!???… Am votat un primar PNL,dar se incontreaza cu parlamentarii PNL mai ceva ca fostul Fgadau… Oare suntem blestemati sa trebuiasca mereu sa ne dam cu caramida in cap dupa fiecare votare?… Oricum, acest asa zis gospodar al orasului nu ced ca va mai pupa un alt mandat! Si cred ca si el stie ce4va, de se razbuna acum pe toti cei ce l-au votat…