Dezbatere publică pentru “Planul de Mobilitate Urbană Durabilă” la Constanța

Mobilitate urbană în Munchen
Mobilitate urbană în Munchen

Coaliția ONGurilor Constanța în parteneriat cu Primăria Constanța și cu sprijinul Univeristatii OVIDIUS Constanța invită cetățenii zonei metropolitane Constanța la o întâlnire de informare despre Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Este vorba de o strategie care va propune măsuri pe termen scurt (1 an), mediu (5 ani) și lung (15 ani) ce trebuie să contribuie la creșterea calității vieții în întregul județ.

Prima întâlnire va avea loc pe 8 iunie între orele 16.00-19.00 în Aula Magna a Univeristatii OVIDIUS Constanța din Bd. Mamaia nr 124.

Vor fi prezentate principiile planificării mobilității urbane durabile pentru ca cetățenii să le înțeleagă și să poată astfel să contribuie cu propuneri la îmbunătățirea documentului final, atunci când vor începe dezbaterile. Pe 8 iunie vor fi prezenți reprezentanți din administrația locală, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și ai societății civice din Constanța.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) abordează în mod direct toate miljloacele de deplasare motorizată și nemotorizata și promovează principii ce încurajează o viață sănătoasă și reducerea factorilor poluanți. Infrastructura orașului va suferi modificări în urma implementării acestui plan strategic, urmărindu-se utilizarea eficientă a spațiului public prin împărțirea echitabilă între modurile relevante de transport: mersul pe jos, mersul cu bicileta, transportul public și transportul motorizat individual. Aceste principii sunt aplicate cu succes în majoritatea orașelor civilizate.

De ce să vii la această întâlnire de informare? Pentru că locuiești în Constanța iar acest plan poate contribui la dezvoltarea orașului, în beneficiul tău și al celor apropiați ție. Pentru că nimeni nu ți-a explicat niciodată cum trebuie planificat orașul astfel încât acesta să devină un loc în care trăiești, nu un loc în care doar locuiești.
Vino împreună cu prietenii la prima întâlnire de informare! Pune întrebări și cere argumente! Iar după aceea, când vor începe dezbaterile, analizează proiectele propuse de specialiști și vino cu propuneri, alături de ceilalți cetățeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*