Deținutul care nu a mai revenit după învoire la Penitenciarul Poarta Albă a fost capturat în Olimp.
„Vă comunicăm faptul că deținutul Ivăncescu Gheorghe, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 5 Ani, 7 luni pentru ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere(335 NCP)” a fost capturat în cursul zilei de azi, 05.08.2024, în jurul orei 19:30, de către un echipaj mixt format din polițiști și jandarmi, pe raza stațiunii Olimp, județul Constanța,în timp ce se plimba în proximitatea căii ferate. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar. În legătură cu fapta săvârșită, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a deschis dosar penal. De asemenea, în ceea ce privește persoana condamnată, se va declanșa procedura disciplinară prin sesizarea comisiei de disciplină și schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de liberate în regim maximă siguranță cu risc pentru siguranța penitenciarului” – Penitenciarul Poarta Albă.
Deținutul a fost căutat de autorități după ce a nu mai revenit la Peniteciarul Poarta Albă, luni, la ora 12, atunci când îi expirase perioada de învoire de 24 de ore.
Be the first to comment