Mai multe descoperiri arheologice au fost făcute pe șantierul Spitalului Modular Constanța.
Potrivit Primăriei Constanța, după obținerea autorizației de cercetare arheologică de la Ministerul Culturii și începerea săpăturilor propriu-zise, în timpul execuției lucrărilor la Spitalul Modular au fost descoperite vestigii arheologice.
“Săptămâna aceasta, în timpul desfășurării cercetării arheologice, săpăturile au scos la iveală, până în acest moment, existența a 8 morminte de incinerație și de înhumație, din perioada romană (secolele II-III p.Chr.). În interiorul acestora, pe lângă rămășițele umane, s-au găsit mărgele de sticlă și obiecte și fragmente ceramice. Vestigiile de acest tip sunt apariții frecvente pentru zona noastră.
În acest moment, în perimetrul dedicat cercetării arheologice, lucrările au fost sistate, continuă cercetarea arheologică, dar acest fapt nu împiedică desfășurarea celorlalte lucrări.
Întreaga zonă în care se află Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este situată în perimetrul Necropolei orașului antic Tomis. În timpul executării altor construcții din zonă, în anii anteriori, au mai fost descoperite astfel de morminte, iar lucrările au continuat. Conform specialiștilor, procedura este ca, în momentul unor astfel de descoperiri, să fie ridicate rămășițele umane și obiectele găsite, iar locul este redat lucrărilor curente.
Reamintim că etapa I a construirii Spitalului Modular s-a finalizat și acum lucrările continuă la interior: realizarea instalației electrice și a celei sanitare, a sistemului de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC), urmate de dotarea viitoarei unități spitalicești.
Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro. Corpul modular va avea 52 de paturi dintre care 10 vor fi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) si va fi dotat cu RMN, computer tomograf, farmacie și laborator” – Primăria Constanța.
Be the first to comment