În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat doi bărbați, de 22, respectiv 26 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Astfel, potrivit IPJ Constanța, în noaptea de 1/2 decembrie, cei doi ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, iar prin exercitarea de acte de violență și amenințare cu un cuțit, ar fi sustras suma de 110 lei și două ceasuri, prejudiciul fiind în valoare de aproximativ 31.000 de lei.
În cursul zilei de marți, 22 decembrie, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza localității Lumina, respectiv a municipiului Medgidia, ocazie cu care au fost recuperate cele două ceasuri sustrase, urmând a fi predate persoanei vătămate.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca miercuri, 23 decembrie, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Be the first to comment