Deputatul PSD de Constanța, Lucian Lungoci, i-a propus premierului Florin Câțu, prin intermediul unei scrisori deschise, o rută alternativ la DN 39 Constanța – Mangalia, pentru decongestionarea traficului în perioada sezonului estival.
Astfel, deputatul constănțean îi explică primului ministru că pentru ca turiștii și localnicii să nu mai stea ore întregi în trafic în perioada sezonului estival, trebuie realizată o alternativă la DN 39, care să lege Autostrada Soarelui de stațiunile din sudul litoralului. El precizează că a fost deja propusă o rută alternativă, „Varianta Techirghiol”, ce ar fi trebuit să fie prinsă în PNNR, dar ministrul Transporturilor nu a făcut acest lucru.
„Domnule Premier Florin Cîțu. Mă adresez dumneavoastră, convins fiind că vă preocupă situația românilor care stau ore în șir în traficul infernal înspre și dinspre sudul litoralului. Sunt turiștii care au ales să nu plece în Bulgaria sau Grecia, preferând să își petreacă sejurul în stațiunile din această zonă și să-și cheltuie banii aici. Ceea ce înseamnă un sprijin important pentru turism, industrie greu încercată din cauza pandemiei. După cum bine știți, soluția acestei probleme este doar o rută alternativă la DN 39, drum care leagă Autostrada Soarelui de stațiunile din sudul litoralului. A existat o alternativă în acest sens, „Varianta Techirghiol”, care trebuia să se desprindă din autostrada de centură a Constanței, A4. Trecea prin apropierea localităților Agigea, Techirghiol, Movilița, Biruința, Moșneni, Dulcești și se închidea la intersecția cu DN 39, la sud de localitatea 23 August. Proiectul ar fi trebuit să fie inclus în PNNR, dar actualul ministru al Transporturilor nu a făcut acest lucru, anunțând o altă variantă. O autostradă până în sudul litoralului, lucrare care ar urma să fie executată prin Programul Operațional de Transport 2021 – 2027”, a spus Lucian Lungoci în scrisoarea adresată premierului Cîțu.
El spune că realizarea acestui proiect va dura ani de zile, perioadă în care traficul rutier spre sudul litoralului în cursul verii va rămâne în continuare extrem de aglomerat. Alternativa ar fi un drum județean, dar care necesită reparații, iar pentru asta ar fi necesare fonduri de la Guvern.
„Realist vorbind, lucrarea executată prin POT va fi finalizată într-un orizont optimist de timp de cinci ani. Perioadă în care pe drumul spre sudul litoralului datele problemei vor fi precum cele din acest an sau, de ce să nu recunoaștem, precum cele din anii trecuți: aglomerație, circulație bară la bară, timp pierdut, nervi întinși la maximum. Pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, până la finalizarea lucrării mai sus menționate există o soluție pentru a diminua traficul de pe DN 39. Concret, se poate utiliza DJ 392 spre DN 38. Un drum ce trece prin localitățile 23 August, Dulcești, Pecineaga, Amzacea. De-a lungul acestui drum, există o porțiune de aproximativ 12 km – între Amzacea și Pecineaga – impracticabil, care necesită reparații capitale.
Încă din 2018 Consiliul Județean Constanța, prin propria Regie de drumuri si poduri (RAJDP), a demarat efectuarea expertizelor tehnice, întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), cadastru. Rămân de făcut proiectarea și execuția lucrărilor. Consiliului Județean Constanța nu are banii necesari pentru a putea reabilita cei 12 kilometri de drum. 12 kilometri care pot rezolva o problemă acută a județului Constanța. Domnule premier, pe această cale vă solicit ca, la prima rectificare bugetară, să alocați Consiliului Județean Constanța suma de 44 milioane lei reprezentând valoarea lucrărilor, așa cum reiese din DALI”, a mai scris Lucian Lungoci în scrisoarea adresată lui Florin Cîțu.
Dl Lungoci vine tocmai acum cu solutia “salvatoare“, insa acest drum putea fi reabilitat de mult timp prin intermediul Consiliului Judetean, daca se facea un poriect de finantare si reabilitare a acestui drum…Consiliu Judetean care a fsot condus timp de 30 ani de partidul din care dansul face parte: PSD. Problema drumului spre mare cu aglometaria este de mult timp nu tocmai de anul acesta… Asa ca ce zice dansul sunt strict declaratii politice sa sa dea bine la public…De ce nu a fost reabilitate pana acum aici local din banii Consiliului Judetean Constanta?