Delegație a UDTTMR, întâlnire cu ambasadorul Kazahstanul în România

Delegație a UDTTMR, întâlnire cu ambasadorul Kazahstanul în România. FOTO UDTTMR

O delegație a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de președintele Gelil Eserghep, a răspuns solicitării consulului onorific al Republicii Kazahstan în România, doamna Corina Martin, de a avea o întrevedere cu Excelența Sa, Ali Yerlik, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România, în contextul unor vizite oficiale pe care diplomatul kazah le-a întreprins la Constanța miercuri, 22 ianuarie 2025. Întrevederea a avut loc la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, temele abordate fiind cu preponderență cele culturale. Oficialii kazahi și-au manifestat, încă de la început, interesul față de un schimb de idei și de propuneri în vederea consolidării colaborării dintre cele două părți, făcând referire în acest sens la „rolul extrem de important” al comunității tătare din Dobrogea.

Alături de doamna Corina Martin, ambasadorul Ali Yerlik a mai fost însoțit și de domnul Kairat Karabayev, Ministrul Ambasadei, și domnul Raun Saduakassov, Atașat Economic al Ambasadei.

La finalul vizitei, diplomatul kazah a vizitat camera tătărească și a semnat în cartea de onoare a Uniunii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*