Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile în formă continuată

FOTO: Facebook Dan Diaconescu

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au anunțat că l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru comiterea unor grave infracțiuni, printre care act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile în formă continuată.

Potrivit unui comunicat de presă, în sarcina inculpatului i s-au reținut mai multe acuzații. Astfel, în perioada 19 noiembrie 2020 și 22 noiembrie 2020, Dan Diaconescu ar fi întreținut acte sexuale consimțite, inclusiv orale, cu persoana vătămată T. A., în vârstă de doar 15 ani și 4 luni, în schimbul sumei de 300 de lei, într-un hotel din municipiul București.

De asemenea, se mai afirmă că în jurul datei de 20 septembrie 2020 și 22 septembrie 2020, inculpatul ar fi întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale consimțite cu aceeași minoră, T. A., în timp ce aceasta practica prostituția, într-un hotel din stațiunea Olimp din județul Constanța, contra sumei de 800 de lei.

În continuare, la datele de 15 august 2021 și 16 august 2021, Dan Diaconescu ar fi întreținut din nou acte sexuale cu aceeași minoră, în dormitorul unui apartament din cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța, tot contra sumei de 800 de lei.

În urma anchetei, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, a infracțiunii de folosire a prostituției infantile în formă continuată și a infracțiunii de folosire a prostituției infantile în formă continuată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*