Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată, într-un comunicat de presă remis vineri, 7 aprilie, că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la acest caz – cu privire la săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, încă de la data de 15 martie.
„Astfel, cu ocazia efectuării unei percheziții informatice asupra unui telefon mobil, într-o altă cauză penală, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost extrase mai multe fișiere audio-video din conținutul cărora au rezultat indicii cu privire la comiterea unor alte infracțiuni. În urma probatoriului administrat în noua cauză a reieșit că, în perioada septembrie – noiembrie 2020 și în luna septembrie 2021, Dan Diaconescu, în prezent în vârstă de 55 de ani, a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale, în mod consimțit și repetat, contra unor sume de 300 – 400 de lei, cu două minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021. Faptele au fost comise pe raza localităților Olimp, Constanța și București, iar probele au relevat că inculpatul cunoștea vârsta persoanelor vătămate”, au arătat procurorii.
În ziua de 06 aprilie, la locuința lui Dan Diaconescu din municipiul București și la un alt imobil deținut de acesta, situat în municipiul Constanța, au fost efectuate percheziții domiciliare.
„Cu ocazia percheziției efectuate la locuința din municipiul București au fost ridicate mijloace de stocare a unor date informatice, respectiv telefoane mobile, laptopuri, hard diskuri externe și stickuri de memorie”, au mai precizat sursele citate.
În seara de 06 aprilie, Dan Diaconescu a fost ascultat, în calitate de suspect, pentru comiterea, în stare de recidivă postexecutorie, a două infracțiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, și a cinci infracțiuni de folosirea prostituției infantile, în formă continuată.
„Cu această ocazie el nu a recunoscut comiterea faptelor imputate”, arată anchetatorii.
După ascultare, în dimineața zilei de vineri, 7 aprilie, ora 00.10, organul de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale a dispus față de suspect luarea măsurii preventive a reținerii, pe o durată de 24 de ore. El a fost încarcerat în Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Imediat, el a formulat plângere împotriva acestei măsuri.
„Persoana în cauză a formulat plângere împotriva măsurii reținerii, la ora 00.25. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în dimineața de 07 aprilie, iar ulterior, la aceeași dată, ora 08.57, a fost respinsă de procurorul de caz, ca fiind neîntemeiată”, se mai precizează în documentul citat.
Prin ordonanța procurorului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Dan Diaconescu, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a două infracțiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, și a două infracțiuni de folosirea prostituției infantile, în formă continuată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma reținută în cauză, este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar cea pentru infracțiunea de folosirea prostituției infantile este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, cu mențiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracțiuni se majorează cu jumătate.
În continuare în cauză se efectuează cercetări de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Be the first to comment