Elevii din Cuza Vodă vor începe noul an de învățământ exclusiv în mediul on-line după ce, în urma unei analize efectuate de DSP Constanța, s-a determinat că rata incidenței cumulate a cazurilor COVID-19 în comuna constănțeană este de aproape a 3,5. Aici Primăria va achiziționa tablete pentru toți elevii din localitate.
„Cuza Vodă este singura localitate unde anul școlar va începe în scenariul trei, adică 100 la sută în mediul on-line. Acest lucru este din cauza faptului că rata incidenței cazurilor de îmbolnăviri la mia de locuitori a depășit cu mult pragul de 1,5. Suntem la aproape 3,5 la mia de locuitori în Cuza Vodă. Așa că este singura localitate unde învățământul va începe on-line”, a precizat, marți, prefectul județului Constanța, George Niculescu.
La rândul lui, inspectorul școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, a declarat că elevii din Cuza Vodă vor fi dotați cu tablete, pe cheltuiala primăriei din localitate, iar cursurile vor fi transmise, prin internet, din unitatea de învățământ din comună.
„Ieri (luni – n.r.) am fost în vizită la școala din localitatea Cuza Vodă, am luat legătura și cu doamna directoare și cu domnul primar. Ne bucură faptul că implicarea și colaborarea dintre cele două instituții a determinat o rezolvare rapidă a problemelor care ar fi putut să apară. Domnul primar a avut astăzi (marți – n.r.) ședință de Consiliul Local prin care a stabilit că va achiziționa tablete pentru toți elevii, aproape 600 de tablete, pentru toți elevii din unitatea de învățământ. Ieri, când am fost în unitatea de învățământ, se făceau actualizări ale rețelei de cablu, de internet, astfel încât în fiecare sală să se poată desfășura activități de transmitere în sistem streaming a cursurilor pentru fiecare clasă în parte”, a precizat șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Totodată, potrivit prefectului George Niculescu, pentru restul unităților de învățământ din județ Comitetul Județean pentru Situații de Urgență are termen data de 10 septembrie pentru a aproba unul dintre cele trei scenarii de începere a școlii, la propunerea consiliilor de administrație ale unităților de învățământ și după ce aceste propuneri vor fi avizate de către Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică. El spune că acolo unde nu se poate respecta distanța între elevi, vor fi montate separatoare de plexiglas.
„Au discuții referitoare la oportunitatea montării separatoarelor de plexiglas în clasele de învățământ în care nu se poate respecta distanța de un metru între elevi. Aici, alături de DSP, am clarificat faptul că rolul acestui perete de plexiglas, adăugat și la faptul că elevii vor purta și mască de protecție, va face ca transmiterea acestui virus să fie mai puțină probabilă. Ele vor fi achiziționate de către unitățile de învățământ, din bugetele acestora”, a mai afirmat prefectul Constanței.
Be the first to comment