Pasionaţii de arte vizuale sunt invitaţi şi în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internaţional de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar”. Festivalul se va desfăşura în perioada 19 – 28 august 2015, la Vama Veche, reunind sute de pasionaţi ai artelor vizuale. Aflat la cea de-a şaptea ediţie, „Vama sub lumini de Oscar” va însemna în acest an atât cursuri, seminarii şi ateliere practice gratuite pentru pasionaţii de film, fotografie, pictură, sculptură, teatru şi muzică cât şi expoziţii, proiecţii de film şi concerte în aer liber. Cursanţii înscrişi la festival sunt provocaţi să înveţe cât mai multe tehnici noi iar la final participantul cu cele mai bune rezultate va câștiga trofeul VSLO 2016.
„Vama sub lumini de Oscar este şi în acest an o invitaţie la cea mai mare întâlnire a pasionaţilor de arte vizuale din România. Ne bucurăm că, deşi am avut mari provocări, reuşim să ducem mai departe spiritul festivalului spre bucuria celor care iubesc fotografia, filmul, teatrul, pictura, sculptura sau muzica. În acest an „Vama sub lumini de Oscar” înseamnă pasiune şi artă, înseamnă cursuri complexe, seminarii şi ateliere practice cu lectori de top români şi străini. Una dintre noutățile acestei ediții este campania „Primeşte şi dă mai departe”, la care sunt provocaţi să participe toţi cei care vor să se înscrie la cursuri. Ce presupune? Este foarte simplu. Dăruieşte ceva cuiva şi vei primi din partea noastră o experienţă culturală de neuitat. Primeşte de la noi o săptămână culturală gratuită şi dă mai departe altceva. Dăruieşte o carte, donează o farfurie de mâncare unui om căruia îi e foame, fă fericit un copil dăruindu-i o jucărie, ajută un bătrân să facă piaţa, donează sânge, îndeplineşte visul cuiva. Scrie pe scurt povestea şi trimite-o la noi, iar în schimb îţi dăruim această săptămână alătuiri de noi la Vama sub lumini de Oscar!” spune Cătălin Rudolf, directorul festivalului.
Secţiunea FOTOGRAFIE va însemna în acest an o serie de workshopuri care îmbină teoria cu practica şi care vor fi susţinute de lectori cu experienţă recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Temele alese în acest an sunt: street fashion, fotografie de nuntă, staged photography, fotografie de nud, fotografia de stradă, fotografie pe film, manipularea imaginii în Photoshop, fotojurnalism, fotografie pe film, fotografie de portret. La secţiunea de fotografie, printre invitaţii speciali îi amintim pe Olav Urdahl, editor principal al celui mai mare ziar de ştiri din Norvegia dar şi Micha Bruinvels, directorul World Press Photo Contest.
Secţiunea FILM înseamnă cursuri şi ateliere practice în domenii precum producţie video, regie, iluminare, sunet şi editare. Participanţii vor avea de făcut un documentar, fiind coordonaţi în permanenţă de o echipă de profesionişti din domeniu: Veaceslav Cebotari (Moldova), Andrei Băltăreţu-Iancu şi Bogdan Petraşcu.
Cursanţii la secţiunea PICTURĂ şi SCULPTURĂ vor putea participa în acest an la cursuri teoretice şi practice coordonate de Daniel Prapone, pictor și sculptor român cu numeroase expoziţii internaţionale. La final festivalului va fi organizată o expoziţie cu cele mai bune picturi şi sculpturi realizate de către participanţi.
Secţiunea de TEATRU, prezentă pentru prima dată în cadrul festivalului, aduce în prim plan teatrul cu păpuşi în mărime naturală. Cursurile vor fi coordonate de compania de teatru Lightwave Theatre Company, scopul final fiind acela de a produce o piesă de teatru completă, cursanţii putând participa la realizarea scenariului şi spectacolul propriu-zis, iar reprezentaţia finală va avea loc pe scena VSLO în ultima zi a festivalului.
Atunci când spui Vama Veche te gândeşti inevitabil şi la muzică. De-a lungul ultimilor şase ani, Vama sub lumini de Oscar a avut în programul său zeci de concerte rock, folk, punk. Anul acesta facem însă un mic pas înainte şi oferim, pe lângă concerte, două zile de CURSURI CU INSTRUMENTE DE PERCUȚIE. Cele două zile de cursuri (cu practică intensivă) vor avea ca rezultat un spectacol care va fi prezentat pe scena VSLO, sâmbăta 27 august. N-am fi putut face acest lucru fără sprijinul echipei Drum Café și al lectorilor Ati de Chile, Adelin Dragu, Cristian Melak şi Norbert Halmagyi.
Be the first to comment