Un bărbat de 50 de ani din Constanța, colaborator al unei firme de curierat, a fost reținut de polițiști după ce și-a însușit 80.000 de lei și apoi a anunțat că a fost furat.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii constănțeni au fost sesizați, la data de 28 septembrie, de un bărbat, de 50 de ani, cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28 septembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin spargerea unui geam, în autoutilitara sa, care se afla parcată, de unde ar fi sustras o sacoșă ce conținea suma de 80.000 de lei, reprezentând încasările unei firme de curierat, bărbatul fiind colaborator al societății comerciale respective.
În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii constănțeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a reieșit faptul că aspectele formulate de către bărbat în plângerea sa nu sunt reale.
„Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză și-a însușit, în interes personal, suma de 80.000 de lei, acesta fiind cel care, de fapt, a spart geamul autoutilitarei, în vederea producerii de probe nereale”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
În cursul zilei de miercuri, 2 noiembrie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința celui în cauză, acesta fiind identificat și condus la sediu pentru audieri. La finalizarea cercetărilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare și delapidare.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de joi, 3 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea luării măsurii controlului judiciar.
Be the first to comment