CTnews TV: Marian Ivănescu, director general Crama Alira: “Apusul de soare, văzut printr-un pahar cu vin roșu, peste vii, o experiență unică pe care vă invităm să o trăiți la crama noastră!”

Marian Ivănescu. FOTO Paul Alexe

Încă din cele mai vechi timpuri, vinul a reprezentat sursă de inspirație pentru poeți, scriitori și menestreli, iar lângă un pahar de vin au fost aplanate conflicte și înnodate prietenii trainice. Dobrogea antică și locuitorii săi din numeroasele cetăți grecești de la Pontus Euxinus l-au celebrat, cu mai bine de două mii de ani în urmă, pe Dionysos, zeul grec al vegetaţiei, al vinului, al extazului şi al fertilităţii. I-au dedicat numeroase sărbători, întinse pe mai multe zile, în care totul era dedicat vinului și lui Dionysos, tânărul divin sau zeul născut de două ori. Toate aceste sărbători au fost îmbrățișate nu numai de către populația greacă stabilită în cetățile de la Marea Neagră, ci și de către populațiile indigene, aflate pe aceste meleaguri.

Tradiția celebrării vinului în Dobrogea este, așadar, multimilenară și pe deplin explicabilă. Dealurile însorite ale Dobrogei, pământurile sale propice cultivării viței de vie, clima blândă, au reprezentat tot atâtea atu-uri care au făcut vinul celebru dobrogean și podgoriile sale. Iar această tradiție continuă și în zilele noastre, dovadă fiind aprecierea de care se bucură, în întreaga lume, vinul produs pe arealul dintre Dunăre și Marea Neagră.

De pe dealurile de lângă malurile Dunării Vechi, între localitățile constănțene Aliman și Rasova, vine și vinul produs de podgoriile ALIRA, o denumire melodioasă și suavă precum aromele oferite de viile ce se întind de pe culmile dealurilor din zonă și până în apropierea apelor line ale Dunării.

Despre ce oferă crama-boutique ALIRA, vă invităm să aflați de la Marian Ivănescu, directorul general ALIRA, cel care a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe, la CTnews TV.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*