CTnews TV: Daniel Georgescu, director general Administrația Canalelor Navigabile: “Nu renunțăm la planul de a valorifica potențialul turistic al canalelor navigabile pe care le avem în administrare”
Administrația Canalelor Navigabile (ACN) este concesionara sistemului de canale navigabile dintre Dunăre și Marea Neagră, incluzând canalul principal Dunăre – Marea Neagră, care are punct final Portul Maritim Constanţa, şi ramura de nord Poarta Albă – Midia Năvodari, care leagă canalul principal cu Portul Midia şi lacul Taşaul. Obiectiv de importanță strategică pentru transportul fluvial și conexiunea pe care o face atât către Orient, cât și către centrul și vestul Europei, Canalul Dunăre – Marea Neagră este, în ultimii ani, subiectul a numeroase proiecte de modernizare.
Despre toate aceste proiecte, dar și despre posibilitatea de a pune în valoare potențialul turistic al canalelor navigabile, au discutat jurnalistul Paul Alexe și directorul general al ACN, Daniel Georgescu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Cişmelei, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în data de 10 […]
Un eveniment unic în lume se desfășoară în acest weekend în centrul orașului Constanța, pe bulevardul Tomis. Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Asociația Sportivă „Clubul de Karting Electric Constanța” organizează, în premieră pentru Dobrogea/Est […]
Având în vedere că în conformitate cu prevederile legale deconectarea/debranșarea unui consumator de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică se face numai în afara sezonului de furnizare a încălzirii, RADET Constanța aduce la […]
Nu știu cine bate câmpii… Dacă ați fi avut curiozitatea să urmăriți dialogul ați fi ieșit din dilemă. Canalul are un potențial turistic imens, doar că noi nu stăm, în general, prea bine la valorificarea oricărui potențial pe care țara îl are. Pentru a da un singur exemplu, grecii au un canal (Corinth), de doar 6-7 kilometri, dar care este o mare atracție turistică, sute de turiști vizitându-l în fiecare zi, aventură care le scoate din buzunar în jur de 30 de euro. Dar, deh, e ușor de comentat din spatele tastaturii…
Despre ce potential turistic vorbeste onoratul director?
Chiar asa am ajuns sa batem campii?
Nu știu cine bate câmpii… Dacă ați fi avut curiozitatea să urmăriți dialogul ați fi ieșit din dilemă. Canalul are un potențial turistic imens, doar că noi nu stăm, în general, prea bine la valorificarea oricărui potențial pe care țara îl are. Pentru a da un singur exemplu, grecii au un canal (Corinth), de doar 6-7 kilometri, dar care este o mare atracție turistică, sute de turiști vizitându-l în fiecare zi, aventură care le scoate din buzunar în jur de 30 de euro. Dar, deh, e ușor de comentat din spatele tastaturii…