Președintele Centrului pentu Resurse Civice Constanța, Cosmin Bârzan, a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe, la CTnews TV. Discuția s-a axat pe rolul societății civile și al organizațiilor non-profit, în comunitate, ca principal liant și catalizator al dialogului dintre administrația publică și cetățeni.
Cu o experiență în acțiuni civice de aproape 25 de ani, Cosmin Bârzan consideră că dialogul social și negocierea reprezintă principalele căi de a rezolva problemele comunității. Societatea civilă este datoare să-și aducă aportul la dezvoltarea proiectelor propuse de către administrația publică, în timp ce administrația publică este obligată să țină cont de sugestiile comunității.
Discuția a avut în vedere modul în care Centrul pentru Resurse Civice s-a implicat în viața urbei tomitane, prin acțiuni ce au avut în vedere atât viața orașului, cât și ajutorarea celor aflați în nevoie, prin acțiuni directe sau de conștientizare a legiutorului, pentru adaptarea legislației la nevoile concrete ale persoanelor aflate în dificultate.
Be the first to comment