CT BUS modifică procedura de îmbarcare și debarcare a pasagerilor, iar accesul se va face doar pe la ușa 1, iar coborârea pe la ușile 2 și 3.
CT BUS anunță că, pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu Ordinul Operațional nr. 12047 din 20.01.2021 emis de Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, începând de astăzi se modifică procedura de îmbarcare, respectiv debarcare a pasagerilor în stațiile de autobuz, astfel:
- accesul în mijlocul de transport în comun se face doar pe la ușa 1;
- coborârea din autobuz se va face pe la ușile 2 și 3.
Astfel, la oprirea în stație, se vor deschide ușile 2 și 3, pentru debarcarea pasagerilor. După închiderea celor două uși va fi deschisă ușa 1, pentru îmbarcarea pasagerilor.
Totodată, se menține obligativitatea purtării măștii de protecție dar și a mănușilor de unică folosință pe întreaga durară a călătoriei cu autobuzul.
În situația în care unul sau mai mulți pasageri nu se conformează prezentelor măsuri, autobuzul nu va părăsi stația până la debarcarea acestuia/acestora sau până la intervenția organelor abilitate să sancționeze abaterile.
Be the first to comment