CSO Ovidiu și Primăria Ovidiu au organizat la sfârșitul acestei săptămâni Cupa Ovidiu la tenis de masă pentru amatori.
Sala Sporturilor din Ovidiu a găzduit sâmbătă, 24 februarie 2024, o competiţie devenită deja tradițională, Cupa Ovidiu la tenis de masă pentru amatori. Întrecerea, care a ajuns la a patra ediţie, a fost
dedicată în exclusivitate locuitorilor orașului Ovidiu și ai satelor arondate. Peste 50 de iubitori ai sportului cu mingea de celuloid, de toate vârstele, s-au înscris la startul campionatului de tenis de masă organizat de CSO Ovidiu și de Primăria Ovidiu.
Participanţii au fost împărțiți pe două categorii de vârstă, sub 18 ani și peste 18 ani, desfășurarea întrecerii având loc conform regulamentului Federaţiei Române de Tenis de masă. Au jucat doar cei care au completat fișa de înscriere, pe proprie răspundere, și nu sunt legitimaţi la un club de tenis de masă sau asociaţie sportivă. Organizatorii au pus la dispoziţie asistenţa medicală, hidratarea cu apă, mingi și palete, dar participanţii au putut veni și cu propriile mingi și palete. Primii trei clasaţi la fiecare categorie de vârstă vor primi diplome și premii.
Astfel, locul I a fost răsplătit cu 1.500 de lei, locul 2 cu 300 de lei și locul 3 cu 200 de lei.
Be the first to comment