CS Medgidia întâlnește CS Dinamo București, vineri, 25 februarie, într-una dintre cele mai dificile etape rămase de disputat pentru echipa lui Voinea Florin și Radu Began.
Voleibalistele vă invită, începând cu ora 18.00, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” unde vor disputa acest meci din cadrul etapei cu numărul 20, retur.
Vino să le fii aproape din tribune și strigă împreună cu noi: „Hai Medgidia!”. Iar dacă nu poți ajunge, mai ai o șansă! Partida va fi în direct pe TVR3.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 1-3 septembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 251 misiuni, cele mai multe dintre ele –207, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la […]
Patru persoane au ajuns la spital în urma producerii unui accident rutier în seara de 18 ianuarie, la intrarea în localitatea Murfatlar, dinspre Poarta Albă. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane decedate. Din primele […]
Comuna Peștera a fost, până anul trecut, punctul de atracție al județului anul trecut, la inaugurarea iluminatului festiv. Oameni din toate colțurile județului au vizitat comuna și s-au minunat de peisajul pus la cale de […]
Be the first to comment