Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, a picat anul acesta în plină stare de urgență, iar credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă.
Drept urmare, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au transmis că, pentru a repara acest neajuns, în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști. Data a fost aleasă deoarece miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii.
Astfel, la miezul nopții de 26 spre 27 mai, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:
- ora 23.40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;
- ora 24.00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;
„Nu se oferă Paște sfințit, ca la Înviere, ci anaforă, după rânduiala liturgică. Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
După Utrenia Învierii, în jurul ore 01.30, va începe slujba Sfintei Liturghii. La final, credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit, vor fi împărtășiți.
Be the first to comment