Creator – Ediția de Paște îi așteaptă pe cei interesați la Tomis Mall cu produse unice, ateliere și experiențe pentru toate vârstele

Creator – Ediția de Paște. FOTO Pixabay.com

Târgul „Creator – Ediția de Paște” și-a deschis porțile la etajul 3 din Tomis Mall Constanța și promite, până pe 19 aprilie, o experiență autentică de sărbătoare într-un spațiu de 300 mp dedicat creativității, gustului și tradiției românești.

Evenimentul reunește 10 expozanți atent selecționați, producători locali și naționali care aduc laolaltă o gamă variată de produse: de la cozonaci, prăjituri, vinuri și sucuri naturale, până la lumânări decorative, parfumuri de nișă și ceramică românească. Găsești aici tot ce ai nevoie pentru o masă elegantă de Paște, dar și idei de cadouri premium sau oferte speciale de vacanță.

Vizitatorii pot participa gratuit la o serie de ateliere creative destinate atât copiilor, cât și adulților: cozonaci, pâine cu maia, cornulețe, pictură, design și aranjarea mesei de sărbători sau ateliere muzicale. Activitățile se desfășoară zilnic între orele 10:00 – 20:00 și sunt completate de degustări de vinuri, spectacole, momente artistice și întâlniri relaxante în zona HUB Café.

„Ne dorim ca fiecare vizitator să simtă spiritul sărbătorii într-un mod autentic, dar și creativ. Creator nu este doar un târg, ci o experiență care îmbină tradiția cu inovația și comunitatea. Este un loc unde oameni pasionați de frumos și de bun gust se întâlnesc și creează împreună,” a declarat Victor Maxim, organizatorul evenimentului.

Creator – Ediția de Paște este deschis zilnic, între 29 martie și 19 aprilie, la Tomis Mall Constanța, etajul 3. Intrarea este gratuită.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*