„Copilul acesta”, spectacol-lectură online, în premieră, la Teatrul de Stat Constanţa

„Copilul acesta”, spectacol online, în premieră, la Teatrul de Stat Constanţa. FOTO TSC

Teatrul de Stat Constanța va difuza online, sâmbătă, 9 ianuarie, prima premieră a anului 2021, „Copilul acesta” de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, un spectacol – lectură în regia lui Vlad Cristache.

La originea piesei scrise de dramaturgul francez Joël Pommerat se află un proiect derulat prin colaborarea între o instituție de asistență socială și o instituție teatrală, în cadrul căruia au fost organizate întâlniri cu femei din Normandia, care au povestit despre relațiile cu fiii și fiicele lor. Dramaturgul a preluat tema și a creat o suită de episoade ce descriu tensiunile legăturilor părinte – copil, în feluritele lor aspecte. Confruntările familiale sunt intense, profunde și vor răscoli în spectatori propriile istorii, în toată complexitatea lor. Este o temă mereu actuală, poate chiar cu o miză mai mare în prezent, date fiind schimbările esențiale generate de progresul tehnologic în receptivitatea noilor generații.

Fiind un spectacol – lectură, atât regizorul, cât și artiștii s-au concentrat pentru a desăvârși toate nuanțele interpretării, compensând astfel, din plin, lipsa elementelor de decor și a mișcării scenice. Conform programului TSC pe anul acesta, spectacolul va fi montat în versiunea clasică în toamnă.

În distribuție, în ordinea apariției: Cristiana Luca, Andu Axente, copilul Lara Zara-Pena, Dan Cojocaru, Ștefan Mihai, Florina Stănculeț, Luiza Martinescu, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Liviu Manolache, Laura Crăciun, Lana Moscaliuc, copilul Matei Doreanu, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Luiza Sarivan, Dana Dumitrescu. Lectura didascaliilor și regia tehnică, Alexandru Medveghi

Difuzarea spectacolului „Copilul acesta” pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanța a fost programată sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 19.00.

Duminică, 10 ianuarie, la ora 19.00, tot pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanța, vom difuza spectacolul „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia artistică Dana Dumitrescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*