Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, joi dimineață, după ce un copil de șase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Constanța.
Incidentul s-a petrecut la blocul AV 3 de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Copilul este in stare gravă.
„Avem la caz alocate două SMURD-uri B și C”, au transmis reprezentanții ISU „Dobrogea”.
Totodată, la fața locului sunt și polițiștii din cadrul Secției 5 pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs acest incident.
Știre în curs de actualizare.
Potrivit surselor citate, copilul a fost resuscitat și a fost transportat la Urgența Spitalului Clinic Județean Constanța, inconștient, intubat, dar stabil hemodinamic.
Primele informații arată că minorul ar fi căzut de la etajul 4, de la fereastra locuinței sale, într-un moment în care era nesupravegheat.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit, din primele verificări, faptul că minorul s-ar fi aflat singur în imobil, părinții fiind plecați la serviciu”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Be the first to comment