Copiii cu cele mai bune rezultate la învățătură din Cumpăna au fost trimiși în tabere

Primarul Mariana Gâju s-a aflat în mijlocul copiilor veniți în Cumpăna în tabără

În lunile iulie și august, pentru al doilea an consecutiv, primăria comunei Cumpănă, derulează în parteneriat cu mai multe localități din țara, proiectul intitulat „Cel mai bun dintre cei buni”.

Proiectul constă în organizarea unor tabere de vară, pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătura în anul școlar 2016 – 2017. Astfel cei mai buni elevi ai liceului tehnologic „ Nicolae Dumitrescu” din Cumpănă, vor avea ocazia să plece în localitățile partenere, la rândul lor, copii premianți din localitățile respective, să fie oaspeții comunei noastre. Schimbul de experiență dintre elevi este deja o tradiție, inițiatorul acestui proiect fiind doamnă primar ec. Mariana Gaju încă din anul 2011.

Proiectul se derulează în patru etape, iar localitățile implicate sunt: Panaci – jud. Suceava, Loameș – jud. Sibiu, Vorona – jud. Botoșani, Mioveni – jud. Argeș, Virsolt – jud. Sălaj, Seini – jud. Maramureș, Vânători Neamț – jud. Neamț, Hoghilag – jud. Sibiu, Câmpulung Moldovenesc – jud. Suceava, Turcinești – jud. Gorj, Băișoara – jud. Cluj, Budești – Chișinău, Gură Humorului – jud. Suceava.

Sejurul este de șapte zile, iar perioadele sunt următoarele: 17 – 24 iulie, 7 – 14 august, 14 – 21 august și 21 – 28 august. În total în comună noastră, vor fi prezenți până la sfârșitul verii un număr de 317 copii și cadre didactice. Cazarea și masă este asigurată de către administrația publică locală a în cadrul Campusului Grup Școlar Cumpănă.

Pe parcursul derulării acestor tabere, elevii premianți vizitează obiectivele turistice din județul Constanța ( delfinariu, planetariu, microrezervație, Aqua Park -Eforie Nord ) au program de plajă, vizite la mall sau plimbări pe faleză Cazinoului din Constanța, transportul fiind asigurat de primăria comunei Cumpănă. În cadrul Campusului elevii au la dispoziție atât terenurile unde pot face mișcare cât și sală de sport.

În fiecare tabără copii participă la evenimente festive,petreceri de vacanță, constând în: concursuri tematice ( karaoke , Miss & Mister, cultură generală, concursuri de dans ) muzică, lumini și sunet la finalul cărora organizatorii premiază copii cu diplome și medalii.

Doamnă primar al Comunei Cumpănă, ec Mariana Gaju a fost prezența în mijlocul celor 126 de copii aflați în această perioadă în localitatea noastră, asigurându-i pe aceștia de tot sprijinul necesar, dorind că această tabără să rămână pentru ei, cea mai frumoasă amintire petrecută de aceștia la țărmul mării, în comună Cumpănă.

În această perioadă ( 7- 14 august ) copii noștrii sunt plecați în următoarele localități partenere: Vânători Neamț – jud Neamț, Gură Humorului – jud Suceava, Baișoara – jud. Cluj.

Următoarele perioade în care elevii liceului teoretic „Nicolae Dumitrescu” urmează să plece în tabere sunt: 16 – 22 august Mioveni jud Argeș, 19 – 25 august Turcinești jud Gorj, 21-26 august Hoghilag jud Sibiu.

Primăria și Consiliul Locală al comunei Cumpăna urează tuturor copiilor implicați în acest program ʺVacantă Plăcută!ʺ urmând să creeze toate condițiile pentru că acești copii minunați să poată beneficia în continuare de acest program.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*