Procurorii au decis să-l cerceteze sub control judiciar pe autorul accidentului de la Ovidiu, care a refuzat recoltarea de probe de sânge și a încercat să fugă din spital.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 zile, faţă de un inculpat, în vârstă de 27 ani, cunoscut cu antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
“În data de 9 februarie, a condus un autoturism pe DN2A în oraşul Ovidiu şi după ce a fost implicat într-un accident rutier a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice din sânge”, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Cercetările vor fi efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul Rutier, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpat.
Be the first to comment