Contrabandist bulgar, prins la Vama Veche în timp ce încerca să introducă în țară aproape 1.400 de pachete cu țigări

Cetățean bulgar, prins la Vama Veche cu țigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră din Vama Veche au descoperit, la sfârșitul săptămânii trecute, ascunse în remorca tractată de un autoturism, 1.390 pachete cu țigări, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat pentru a intra în țară, la sfârșitul săptămânii trecute, un cetățean bulgar în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism cu remorcă, înmatriculat în Bulgaria.

„În urma controlului efectuat asupra autoturismului și a remorcii, polițiștii de frontieră au descoperit, într-un spațiu special amenajat, în partea de jos a remorcii, mai mulți saci din plastic în care se aflau 1.390 pachete cu țigări. Bunurile aparțineau șoferului, care nu deținea documente de proveniență”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 23.630 de lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*