RADET Constanța anunță că în perioada 26 noiembrie – 1 decembrie se vor efectua citirile contoarelor de energie termică montate la consumatori.
Tabelul cuprinzând planificarea pe zile a punctelor termice pentru care se vor citi contoarele de energie termică montate la consumatori poate fi consultat pe site-ul RADET la sectiunea comunicate.
“Consumatorii de energie termică sunt rugați pe această cale se facă demersurile necesare pentru a permite accesul reprezentanților regiei la grupurile de masură, astfel încât citirea contoarelor să se efectueze în termenele stabilite”, au precizat reprezentanții RADET.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tarifele la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța s-au schimbat de la 1 septembrie. Astfel, biletul pentru Delfinariu Constanța costă 20 de lei pentru adulți, 5 lei pentru elevi și studenți, iar copiii de […]
Meteorologii anunță schimbarea bruscă a temperaturilor pentru zilele următoare. Județul Constanța va intra direct sub un Cod Portocaliu de viscol, ninsori și intensificări ale vântului. Avertizarea transmisă de meteorologi este valabilă de pe 16 ianuarie, […]
Agenții din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat în cursul nopții trecute, în intervalul orar 17.00 – 01.00, o acțiune pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei […]
Be the first to comment