Polițiștii de frontieră constănțeni, în cooperare cu vameși și lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea un container încărcat din Portugalia cu deșeuri inutilizabile.
Astfel, potrivit Gărzii de Coastă, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit luni, 12 aprilie, un container încărcat din Portugalia, pentru o firma de pe raza județului Călărași care efectua activități de import în România.
„În urma verificărilor s-a stabilit că mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, scrap, neconforme cu documentele prezentate autorității vamale. În cauză a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și importul ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.
Be the first to comment