Magistrații Tribunalului Constanța au decis că biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită ilegal în cartierul Tomis Nord, pe un trotuar, va fi demolată. Deși decizia instanței este definitivă și ar trebui pusă în aplicare în 90 de zile, Arhiepiscopia Tomisului a anunțat miercuri, 15 decembrie, că intenționează să o atace „pe căi excepționale”.
Juridic vorbind, și deciziile definitive pot fi atacate pe căi excepționale. Vom gândi care este cea mai bună cale. Dincolo de aceasta, suntem în continuare în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluții, pentru că nici Primăria nu dorește să-și lege numele de o asemenea demolare. În fond, nu se pune problema de demolare ci de relocare a unui locaș temporar de cult al Parohiei „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit. Biserica va respecta legea, dar legea nu poate fi împotriva interesului general al comunității”, a precizat Arhiepiscopia Tomisului printr-un comunicat de presă.
În urma deciziei definitive a Tribunalului Constanța, Arhiepiscopia Tomisului ar trebui să demoleze biserica de pe trotuar în termen de 90 de zile. În plus, dacă instituția nu se supune acestei decizii, magistrații au autorizat Primăria Constanța să pună în aplicare sentința, dar pe cheltuiala Arhiepiscopiei.
Be the first to comment