Antreprenorul general al lucrărilor de construcții din cadrul proiectului de consolidare și restaurare Cazino Constanța a fost sancționat de Garda de Mediu Constanța, în urma verificărilor efectuate la șantierul de construcții. Conform contractului de execuție lucrări, antreprenorul general avea obligatia să ia toate măsurile pentru protecția mediului.
„S-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 lei pentru nerespectarea obligației legale privind monitorizarea emisiilor poluante în concordanță cu programul de monitorizare stabilit prin actul de reglementare și pentru modul deficitar de gestionare a deșeurilor.
Societatea de construcții nu a luat toate măsurile pentru evitarea formării de stocuri de deșeuri pe amplasament și nu a monitorizat riscurile asupra factorilor de mediu, conform prevederilor OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor și OUG nr.195/2005 privind protecția mediului” – Garda de Mediu Constanța.
Be the first to comment