O nouă acțiune a polițiștilor locali constănțeni a scos din circulație alte șase căruțe care îi punea în pericol pe ceilalți participanți la trafic. Aceștia îi îndeamnă pe toți constănțenii să sesizeze aceste nereguli, precum și altele, la două numere de telefon.
Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța a comunicat că în perioada 9-13 februarie, lucrătorii instituției au aplicat 6 sancțiuni contravenționale conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală cu dispunerea măsurii de ridicare a atelajului. Acestea au fost imobilizate și depozitate într-un loc special amenajat al administrației publice locale. De asemenea, polițiștii au aplicat și 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.800 pentru răscolirea gunoiului.
Polițiștii locali au demarat și campania „Acționează responsabil! Atitudinea ta contează!“, prin care se solicită cetățenilor care întâlnesc vehicule cu tracțiune animală sau vehicule trase/împinse cu mâna, folosite pentru manipularea deșeurilor să ne acorde sprijinul pentru identificarea unor astfel de cazuri. Pot face acest lucru sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța la nr de tel: 0241/484.205, iar echipajele Poliției Locale pot interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799.606.142, aceștia fiind rugați să transmită fotografii cu situația constatată, locul și direcția de deplasare a vehiculului respectiv.
Pe strada Mircea cel Batran din Constanta, la Teatrul de Opera si la Universitatea Maritima se spala masinile institutilor pe domeniul public.
Mulțumim. Aveți și fotografii/video?