Constănțenii vor putea achiziționa carne de miel pentru sărbătorile pascale din interiorul halelor de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis III. Carnea provine de la ferme din județele Constanța și Tulcea, iar prețurile sunt stabilite de către producătorii locali.
Astfel, în perioada 07 – 15 aprilie, în piețele agroalimentare din municipiu se va comercializa carne de miel de la producători avizați de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța. În acest sens, vor fi puse la dispoziție locuri în halele de lactate din Piața Grivița și Piața Tomis III. Comerțul cu carne de miel se va desfășura după următorul program: de luni până sâmbătă între orele 08.00 – 17.00, iar duminica în program 08.00 – 12.00.
De asemenea, Administrația Fondului Imobiliar SRL aduce la cunoștința publicului faptul că, începând din luna aprilie, pieţele agroalimentare pe care le administrează funcționează după programul adaptat perioadei de vară. Conform regulamentului de funcționare, piețele vor fi deschise de luni până sâmbătă în intervalul orar 07.00 – 20.00, iar duminica între orele 07.00 și 13.00.
Be the first to comment