Constănțenii mai pot folosi doar câteva zile bicicletele gratuite din oraș

Sistemul de bike-sharing din Constanța.FOTO Primăria Constranța

Sistemul de bike-sharing din Constanța va fi întrerupt începând de miercuri, 2 decembrie, și până la primăvară, atunci când condițiile meteorologice vor permite, din nou, folosirea acestui mijloc de transport.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, în tot acest timp se va face o revizie a stațiilor și a bicicletelor, pentru ca totul să funcționeze în parametri optimi atunci când proiectul va fi reluat.

În 2020, de când a repornit sistemul, au fost efectuate 69.700 de trasee cu cele 390 de biciclete, iar durata medie a unui traseu a fost de 50 de minute. Recordul folosirii bicicletei îl deține un constănțean care a efectuat anul acesta nu mai puțin de 315 trasee.

Anul acesta încă 5.193 de constănțeni și turiști s-au prezentat cu cartea de identitate la ghișeele de informații ale agențiilor SPIT pentru a solicita un card CT BIKE. În total, au fost emise 14.068 de carduri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Sper chiar sa se faca o revizie serioasa a bicicletelor, fiindca in sezonul acesta (2020) cu greu am gasit o bicicleta in stare buna cu care sa circul 1-2 ore. Unele sunt vandalizate, altele cu aparatoare lant lipsa, presiune foarte scazuta in roti, probleme la schimbatoare, lantul ruginit (neuns de 1 an), etc. Mentenanta, totusi, costa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*