Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Traian cu Lupeni din municipiul Constanța, echipele RAJA a sistat vineri, 22 iulie, până la ora 14.00, furnizarea apei potabile consumatorilor de pe străzile Traian, Lupeni, celor arondați punctului termic 67 și Liceul Teoretic Traian.
De asemenea, în vederea executării lucrărilor de remediere a avariei s-a impus restricționarea traficului auto pe prima bandă de circulație, pe o distanță de aproximativ 50 de metri de pe strada Traian, sens de mers Gară – bd. Tomis. Zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze atât participanților la trafic din zona respectivă, cât și abonaților afectați de lipsa apei, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții societății.
Be the first to comment