Județul Constanța se află sub avertizare cod galben de vânt.
Potrivit Primăriei Constanța, atenționarea emisă de meteorologi este valabilă în intervalul 26 septembrie, ora 10:00 – 27 septembrie, ora 21:00.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55…65 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăși 70 km/h.
“Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor” – Primăria Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Curtea de Conturi recomandă conducerii Portului Constanța să întreprindă demersuri pentru creșterea cotei de piață a Portului la nivel regional, îndeosebi pe segmentul mărfurilor containerizate, inclusiv pentru creșterea competitivității serviciilor oferite comparativ cu porturile regionale concurente. De asemenea, […]
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea atenționează că, în intervalul 15.01.2018, ora 10:00 – 16.01.2018, ora 08:00, va ninge temporar, iar stratul de zăpadă va fi de 6 – 8 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze […]
Au fost din nou momente emoționante pentru elevii militari din Constanța. La Școala militară de maiștri militari a Forțelor Navale, sute de elevi s-au reîntors din vacanța de vară. Cu uniforma bine aranjată și plini […]
Be the first to comment