AMARE Street Fest, eveniment care se încheie în această seară, s-a bucurat de un real succes în rândurile constănţenilor şi turiştilor. „Amare” înseamnă „a iubi”, căci aceasta este menirea lumii, spune poetul Ovidius, iar acest Festival Internaţional de Teatru de Stradă se desfăşoară sub semnul artei iubirii. Şi ce poate fi mai elocvent decât asta? Constanţa iubeşte Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă AMARE Street Fest!
Astfel, sâmbătă seară, cetăţenii oraşului s-au plimbat, s-au fotografiat şi bucurat alături de dinozauri, oameni-oglindă, oameni-balon, o lună imensă, 25 de violoncelişti incredibili, dansuri sprinţare şi dansatori frumoşi, toboşari-peşte, nimfe, satiri şi alte animale fabuloase. Marile Dionisii de la Tomis au redevenit, astfel, centrul de interes al Cetăţii, aşa cum era în vechime, sub o nouă denumire şi sub forma spectaculosului alai ce a fost condus de constănţeni din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” până în Piaţa Ovidiu!
Astăzi, duminică, 10 septembrie 2017, toţi locuitorii Cetăţii sunt aşteptaţi, începând cu ora 16.00, direct în Piaţa Ovidiu, pentru un sfârşit de săptămână spectaculos. Programul va lua sfârşit în jurul orei 22.00.
AMARE STREET FEST – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Constanţa reia tradiţia marilor celebrări, într-o reinterpretare modernă şi o nouă structură.
Sunteți invitați la cea mai spectaculoasă manifestare a istoriei şi culturii, teatrul de stradă, şi să vă bucuraţi sufletele şi minţile alături de incredibilele performanţe ale trupelor şi artiştilor internaţionali invitaţi: Sbandieratori dei Rioni di Cori (Italia), Saurus (Olanda), Mirror Familly (Slovacia), Roo’d (Marea Britanie), Firewinds (România), Harlequins (Slovacia), Blade Strings (România), Fish Drummers (Slovacia) şi mulţi alţii.
Sezonul cultural 2017 de la Constanţa se închide în cel mai spectaculos mod, cu un festival de teatru de stradă ce revitalizează tradiţia şi, de ce nu, o poate continua, căci dacă Marile Dionisii sunt prezente pe parcursul întregii istorii a vechii Elade, AMARE STREET FEST poate deveni o marcă definitorie a istoriei prezentului!
AMARE STREET FEST este organizat de Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa! Organizatorii ţin să mulţumească Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.
Be the first to comment