Constanța găzduiește Campionatul European de Șah pentru juniori

FOTO Primăria Constanța

Peste 900 de copii din 46 de federații europene au ajuns la Constanța și participă începând de astăzi până pe 15 septembrie la Campionatul European de Șah pentru juniori. Aceasta este una dintre cele mai mari competiții sportive găzduite de țara noastră în acest an. Concursul se va desfășura pe grupele de vârsta 8-10-12- 14-16 și 18 ani, separat fete și băieți.

Pe parcursul a 9 runde se vor întrece numeroși juniori de mare perspectivă de pe continent. Dintre aceștia, 13 tineri șahiști dețin titlul de Maestru Internațional, 59 au titlul de Maestru FIDE, iar 20 de jucătoare au titlul de Maestră FIDE. În fiecare zi, prin intermediul seturilor de joc electronice, se vor transmite live 100 de partide pe principalele portaluri internaționale de șah, așadar iubitorii „sportului minții” de pe tot globul vor putea urmări în direct partidele tinerilor șahiști.

Rundele se desfășoară zilnic, cu excepția zilei libere de duminică, 10 septembrie, în cadrul sălii de festivități Dorna situată în bd. Mamaia, din stațiunea Mamaia.

Proiectul este finanțat de Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*