Constanța devine platou de filmare pentru lungmetrajul „Om – Câine”

Constanța, platou de filmare pentru lungmetrajul „OM – CÂINE”. FOTO Vlad Bâscă

Semnat de regizorul Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, filmul „Om – Câine” spune povestea unui muncitor român care se întoarce în țară încercând să afle dacă soția este infidelă.

Povestea are loc în apogeul crizei sanitare provocată de coronavirus când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar, în realitate, are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia.

„Am ales să filmăm la Constanța pentru că este un oraș care ne oferă enorm de multe locații foarte frumoase. (…) Filmăm în multe locuri din oraș, în Portul Constanța, în Piața Ovidiu, în Parcul Arheologic. Din cele 27 de zile de filmare, 20 le petrecem în Constanța și vă mulțumim pentru găzduire”, spune Diana Păroiu, producător.

Constanța, platou de filmare pentru lungmetrajul „OM – CÂINE”. FOTO Vlad Bâscă

Din distribuția filmului „Om – Câine” mai fac parte și actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările se vor desfășura până la mijlocul lunii septembrie în locații din România și Suedia.

Filmul are imaginea semnată de Alexandru Solomon, montajul Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu se ocupă de scenografie și costume, machiajul Petya Simeonova, inginer de sunet este Boris Trayanov. Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu, iar co-producători Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese, Peter Possne.

Ștefan Constantinescu este un regizor și artist român, stabilit la Stockholm. Acesta lucrează cu o multitudine de medii, printre care film, fotografie, cărți și pictură. A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Troleibuzul 92” (2009), prezentat la Bienala de la Veneția, „Family Dinner/ Cină în familie” (2012), selectat în Semaine de la Critique de la Cannes și „6 Big Fish/6 pești mari” (2013), a cărui premieră a avut loc în cadrul competiției Pardi di Domani – Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Documentarul său, „Dacia, dragostea mea” (2009), a participat la numeroase festivaluri internaționale (IDFA, Jihlava, Montreal) și a primit Premiul Juriului în cadrul Documenta Madrid. În prezent, lucrează împreună cu Corina Ilea la cartea de artist “Noah’s Ark – An Improbable Space Survival Kit”.

Constanța, platou de filmare pentru lungmetrajul „OM – CÂINE”. FOTO Vlad Bâscă

„Om – Câine” este o producție microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în asociere cu nomada.solo și Visual Walkabout și în co-producție cu: HiFilm Productions, Film i Väst, Shoot&Post, Auditory.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*