Stațiunea Mamaia se pregătește să găzduiască două evenimente culturale de amploare în luna august 2024: Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Aceste festivaluri, organizate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în colaborare cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, se vor desfășura în Piațeta Perla.
În urma licitației desfășurate, SC MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL SRL a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru organizarea ambelor evenimente. Valoarea totală a proiectului este impresionantă, ridicându-se la 4.870.000 lei, fără TVA. Compania în cauză este cea care administrează Kiss FM.
Mamaia – un festival “prăfuit”, dar scump
Festivalul de muzică ușoară Mamaia nu mai prezintă un interes ridicat în rândul turiștilor, dar Consiliul Județean Constanța pompează sume uriașe în organizarea lui. Decizia este cu atât mai contestată cu cât instituția nu a fost în stare să reabiliteze grădina de vară Mamaia.
Festivalul va avea loc între 23 și 25 august 2024 și va include două secțiuni: interpretare și creație. Secțiunea de interpretare este destinată tinerilor interpreți cu vârste între 16 și 30 de ani, iar secțiunea de creație este dedicată compozitorilor începând cu vârsta de 16 ani. Concursul va avea loc în primele două seri, iar în ultima seară, pe 25 august, se va desfășura Gala Laureaților.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” se va desfășura între 28 și 30 august 2024 și este adresat tinerilor interpreți de muzică populară, atât soliști vocali cât și instrumentiști, cu vârste între 16 și 30 de ani. Competiția va include două secțiuni: interpretare vocală și interpretare instrumentală. Gala Laureaților va avea loc pe 30 august.
Sumele alocate premiilor sunt semnificative, totalizând 310.000 lei. Cele mai mari premii includ Trofeul Festivalului de Muzică Ușoară, în valoare de 50.000 lei, și Trofeul Festivalului de Muzică Populară, în valoare de 40.000 lei. De asemenea, sunt prevăzute premii substanțiale pentru primele trei locuri la fiecare secțiune din ambele festivaluri.
Be the first to comment