Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Adrian Boioglu
Luni, 8 ianuarie, consilierii locali au fost convocați în prima ședință extraordinară a acestui an pentru a vota proiectul de hotărâre privind Aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local al deficitului secțiunii de funcționare pe anul 2017 și utilizarea excedentului bugetului local al Municipiului Medgidia pentru acoperirea temporară a golurilor de casă aferent secţiunii de funcţionare în anul 2018.
Propunerea a avut în vedere necesitatea efectuării unor cheltuieli obligatorii privind funcționarea instituțiilor din administrația publică locală. Excedentul bugetului local în sumă de 175.877,77 lei va fi utilizat pentru acoperirea temporară a golului de casă aferent secțiunii de funcționare – cap. 51.10. – cheltuieli de personal. Proiectul a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admis.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 19 februarie, consilierii locali ai municipiului Constanța s-au întrunit în ședință ordinară, principalul proiect de hotărâre fiind cel al bugetului pe anul în curs. Cel mai mare procent al banilor, 16,47% […]
Vineri, 8 noiembrie, ora 18.00 pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” are loc premiera spectacolului „Coșmarul lui Puck“, după „Visul unei nopți de vară”, aparținând lui William Shakespeare. Regia spectacolului […]
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 50 mm, din localitatea Valu lui Traian , RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei […]
Be the first to comment