Consiliul Județean Constanța s-a reunit vineri, 29 ianuarie, în ședință extraordinară de îndată, fiind prezent un număr de 35 de consilieri din totalul de 37. Ședința s-a desfășurat în regim de videoconferință, pe ordinea de zi fiind înscrise trei proiecte de hotărâri.
Primul proiect a vizat depunerea jurământului a patru consilieri județeni și anume: Bogdan-Dumitru Barață, Adrian-Petre Bereș, Carmen Dumitrescu si Petre Epure, care i-au înlocuit pe domnii: Marian Crușoveanu, Bogdan Alexandru Bola, Marius-Horia Țuțuianu și Eugen-Remus Negoi, ca urmare a încetării de drept a mandatelor acestora din urmă.
Înlocuirea celor patru consilieri județeni a generat stabilirea unor noi componențe a Comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Constanța pentru mandatul 2020 – 2024. În urma propunerilor transmise în cadrul ședinței, cei patru consilieri județeni, proaspăt validați, au fost repartizați, după cum urmează:
Bogdan-Dumitru Barață în Comisia Juridică, Ordine Publică și Situații de Urgență;
Adrian-Petre Bereș în Comisia de Buget-Finanțe;
Carmen Dumitrescu în Comisia pentru Cultură, Culte, Monumente;
Petre Epure în Comisia pentru Sănătate și Protecție Socială.
Tot în ședința de astăzi a fost aprobat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD), pentru perioada 2020 – 2025. Acesta are ca scop principal, stabilirea unui cadru general favorabil gestionării eficiente a deșeurilor și de minimalizare a efectelor negative asupra mediului pe raza județului Constanța. Obiectivele esențiale ale planului constau în identificarea problemelor care cauzează un management ineficient al deșeurilor, implementarea colectării selective a deșeurilor reciclabile, reducerea cantității de deșeuri biodegradabile, precum și stabilirea unor măsuri de prevenire a generării deșeurilor.
În urma sedinței extrordinare de îndată a Consiliului Județean Constanța, cele trei proiecte aflate pe ordinea de zi, au fost adoptate.
Be the first to comment