Condamnarea lui Dan Diaconescu la opt ani și patru luni de închisoare, desființată de Curtea de Apel Constanța. Procesul va fi reluat la Judecătoria Tulcea

FOTO: Facebook Dan Diaconescu

Condamnarea lui Dan Diaconescu la opt ani și patru luni de închisoare a fost desființată de Curtea de Apel Constanța, iar procesul va fi reluat la Judecătoria Tulcea.

„În baza dispoziţiilor art.71 din Codul de procedură penală în referire la art. 74 din Codul de procedură penală admite cererea de strămutare a judecării cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa, formulată de petentul-inculpat Diaconescu Cristian Dan şi strămută judecarea cauzei penale, ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa la Judecătoria Tulcea. În baza art. 74 alin. 3 din Codul de procedură penală menţine numai dispoziţiile Judecătoriei Constanţa privind menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul Diaconescu Cristian Dan, judecarea cauzei penale, urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanţei cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară.

În baza art. 74 alin.5 din Codul de procedură penală, ca efect al admiterii cererii de strămutare a dosarului penal cu nr. 20152/212/2023, de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Tulcea, sentinţa penală cu nr.159/12.02.2025 a Judecătoriei Constanţa este desfiinţată. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat râmân în sarcina acestuia. Fără cale de atac, potrivit dispoziţiilor art.74 alin.6 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, prin prin punerea la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi 21.03.2025. În ceea ce priveste cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocata, stabileste pronuntarea la data de 25 martie 2025” – Curtea de Apel Constanța.

Dan Diaconescu a fost condamnat în luna februarie, de Judecătoria Constanța, la opt ani și patru luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în formă continuată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*